Test de cultură generală. Câte gaze nobile există și care sunt acestea?

Gazele nobile sau gazele inerte sunt cele șapte elemente chimice care alcătuiesc grupa cea mai din dreapta a tabelului periodic: heliu, neon, argon, cripton, xenon, radon și oganesson.

Toate sunt incolore, inodore și neinflamabile și, cu excepția oganessonului, se găsesc în cantități minime în atmosferă (deși heliul este cel mai abundent element din Univers după hidrogen).

• Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori…
• Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu

Configurațiile lor electronice stabile, fără electroni nepereche care să fie împărțiți, îi fac extrem de puțin reactivi – de unde și termenul ,,nobil” (adică distant) sau inert – deși kriptonul, xenonul și radonul, cu electroni externi mai puțin fermi, pot forma compuși (în principal cu fluorul).

Aceste gaze absorb și degajă radiații electromagnetice într-un mod mult mai puțin complex decât alte substanțe, proprietate exploatată în utilizarea lor în dispozitivele de iluminat fluorescent și în lămpile cu descărcare.

Gazele nobile, incolore, inodore și neinflamabile

Ele strălucesc cu o culoare caracteristică atunci când sunt închise într-un recipient transparent la presiune scăzută și sunt traversate de un curent electric. Punctele lor foarte scăzute de fierbere și de topire îi fac utili ca agenți frigorifici pentru cercetarea la temperaturi scăzute.

În mod tradițional, au fost etichetate ca făcând parte din grupa 0 în tabelul periodic, deoarece, timp de zeci de ani după descoperirea lor, s-a crezut că nu se pot lega de alți atomi.

Atomii lor nu se pot combina cu cei ai altor elemente pentru a forma compuși chimici. Structurile lor electronice și descoperirea faptului că unii dintre ei formează într-adevăr compuși au condus la o denumire mai adecvată, Grupul 18.

Atunci când membrii grupului au fost descoperiți și identificați, se credea că sunt extrem de rari, precum și inerți din punct de vedere chimic și, prin urmare, au fost numiți gaze rare sau inerte.

Cât de întâlnite sunt aceste elemente pe Pământ?

Cu toate acestea, se știe acum că mai multe dintre aceste elemente sunt destul de abundente pe Pământ și în restul Universului, astfel încât denumirea de rare este înșelătoare. În mod similar, utilizarea termenului inert are dezavantajul că acesta conturează pasivitate chimică, sugerând că nu se pot forma compuși din grupa 18.

Abundența gazelor nobile scade pe măsură ce numărul lor atomic crește. Heliul este cel mai abundent element din Univers, cu excepția hidrogenului.

Toate gazele nobile sunt prezente în atmosfera Pământului și, cu excepția heliului și a radonului, principala lor sursă comercială este aerul, din care sunt obținute prin lichefiere și distilare fracționată.

Cum au fost descoperite gazele nobile?

Descoperirea gazelor rare își are originea în observația făcută de Rayleigh în 1894, că azotul izolat din aer are o densitate puțin mai mare decât azotul obținut prin descompunerea combinațiilor acestui element chimic.

Diferența a putut fi stabilită doar cu prilejul unor măsurători foarte exacte. William Ramsay a arătat că această diferență de densitate se datorează prezenței, în azotul atmosferic, în proporție mică a unui gaz cu densitate mai mare decât azotul pur, scrie Britannica.

Pentru izolarea acestui gaz, Ramsay a trecut azot obținut din aer peste magneziu metalic, încălzit la roșu. Acest metal se combină cu urmele de oxigen, formând oxid de magneziu (MgO), și cu azotul dând nitrura de magneziu (MgN).

Gazul rezidual s-a dovedit a fi complet inert din punct de vedere chimic. El avea densitatea mai mare decât azotul și prezenta un spectru caracteristic, deosebit de al elementelor cunoscute.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Până când ar putea continua scurgerea de gaze din conducta Nord Stream 1?

Producția de gaze Gazprom a înregistrat o scădere drastică

Țările UE au ajuns la un acord privind reducerea consumului de gaze în această iarnă

Norvegia va livra Uniunii Europene cantități suplimentare de gaze